Actorul Cătălin Stănciulescu, alias Andrei Mariş din serialul “Iubiri secrete”, a slăbit în decurs de două luni, 16 kilograme.
Stilul de viaţă şi-a spus cuvântul şi, nemulţumit de felul în care se simţea, actorul a decis să urmeze dieta Dukan.
Gurmand din fire, Cătălin a ales această dietă tocmai pentru că nu impune restricţii în ceea ce priveşte mărimea porţiilor. După două luni în care a urmat cu sfinţenie indicaţiile din cartea doctorului Dukan, şi a mers de trei ori pe săptămână la înot, rezultatele nu au întârziat să apară.
De la 92 de kg, Cătălin a ajuns la o greutate stabilă de 76 de kg. După încheierea regimului, actorul a adoptat un stil de viaţă echilibrat, învăţând să-şi supravegheze dieta în ciuda programului haotic de la filmări.
De mare ajutor i-a fost şi faptul că a învăţat să gătească mâncăruri sănătoase şi fără grăsimi, de la iubita lui, actriţă în acelaşi serial, Cristina Gavriloiu. "Nu mi-aş fi imaginat că voi ajunge să petrec timp în bucătărie, dar faptul că gătim împreună face ca totul să fie o experienţă foarte amuzantă”, povesteşte Cătălin. “De câteva ori, am încercat să gătesc fără Cristina, pentru a-i face o surpriză, şi am primit complimente. Ba chiar am inventat o reţetă proprie, cu care o răsfăţ din când în când”.
Pe Cătălin Stănciulescu şi Cristina Gavriloiu îi puteţi urmări într-un nou sezon “Iubiri secrete”, în toamnă, la Prima TV.
No comments:
Post a Comment